Suicidul și tulburarea bipolară

Ce înțelegem prin tulburarea bipolară?

Tulburarea bipolară sau boala maniaco-depresivă, cum mai este ea numită, e o tulburare psihică de lungă durată cu o evoluție periodică, intervalele simptomatice alternând cu perioade asimptomatice.

Pentru acest diagnostic, este absolut necesar ca cel puțin una dintre perioadele simptomatice să fi fost marcate de o dispoziție persistent crescută, expansivă sau iritabilă. În funcție de gravitatea tabloului clinic, perioada în discuție poate fi considerată ca un episod hipomaniacal (mai ușor), maniacal sau mixt (în care se regăsesc atât elementele unui episod maniacal, cât și cele ale unuia depresiv major).

Simptomatologie şi criterii de diagnostic pentru episodul hipomaniacal și maniacal

Criteriile de diagnostic DSM-IV-TR pentru episodul hipomaniacal sau maniacal, care, alături de episodul depresiv major descris anterior, survin în diferite combinații în tulburările bipolare, se rezumă, pe lângă o perioadă cu dispoziție persistent și anormal crescută, expansivă sau iritabilă, și în coexistența a cel puțin trei dintre următoarele simptome:[1]

  • stimă de sine exagerată sau grandiozitate (adică o încredere exagerată în capacitățile și cunoștințele, respectiv puterea și însemnătatea proprii);
  • scăderea necesarului de somn (implicând adesea dificultăți de relaxare seara și refacerea completă a energiei după un somn de vreo oră);
  • locvacitate sau dificultăți în a păstra tăcerea (sub forma unei verbozități forțate, cu un tempo crescut, marcat adesea de nerăbdare, tendință de a domina și convinge pe ceilalți, deosebit de obositor și dificil de urmărit pentru cei din jur);
  • fuga de idei sau senzația subiectivă de accelerare a gândurilor (care apar pe neașteptate în grupuri de 3-4, aidoma vizionării simultate a mai multor programe de televiziune, ceea ce duce la incoerență, respectiv saltul de la o idee la alta);
  • distractibilitate (în sensul în care atenția se lasă prea lesne captată de stimuli adesea irelevanți);
  • creșterea activității orientate spre un scop (orientarea excesivă a energiei către diferite proiecte, adesea nerealiste, care de regulă nu trec de faza pregătitoare, de la cele simple, cum ar fi o curățenie generală, renovarea casei, la cele mai complexe, de genul unei afaceri de proporții) sau agitația psihomotorie (observabilă adesea prin intermediul mișcărilor, al gesturilor rapide, neliniștii și al grabei care îl caracterizează pe cel în cauză);
  • implicarea excesivă în activități plăcute, dar cu potențial ridicat de consecințe indezirabile (ducând un trai îmbelșugat cu petreceri de o generozitate nefirească, repetate cumpărături impulsive, scumpe, de genul mașinilor de lux sau al caselor, jocurilor de noroc etc., cu uriașe datorii ulterioare).

Cât de des se asociază tulburarea bipolară cu suicidul?

Ponderea indivizilor cu tulburare bipolară I (adică tulburarea în care, pe lângă prezența unuia sau mai multor episoade depresive majore, mai apare și cel puțin un episod maniacal sau mixt), în care survine suicidul complet este asemănătoare celei din depresia unipolară, adică undeva în jurul cifrei de 10-15%.[2]

Riscul unei tentative de suicid pe parcursul vieții se situează undeva la 24% pentru tulburarea bipolară tip II (caracterizată de prezența a cel puțin unui episod hipomaniacal, alături de cele depresive majore), 17% pentru tulburarea bipolară tip I și doar 11,8% pentru depresia unipolară.[3] În jur de 26% dintre cei cu tulburare bipolară comit cel puțin o tentativă de-a lungul vieții.[4] În mod similar depresiei unipolare, ideația și tentativele de suicid apar cu cea mai mare probabilitate în perioadele de reacutizare corespunzătoare unui episod depresiv major sau mixt,[5] respectiv în cazul asocierii unui abuz de substanțe cu o complianță redusă la tratament.[6]

Gravitatea relației între tulburarea bipolară și suicid este subliniată și de gradul mai ridicat al letalității tentativelor de suicid. Față de rata de finalizare a suicidului a populației generale, care se situează între 1/30 și 1/10,[7] ea crește semnificativ în cazul tulburărilor bipolare, i.e. de mai bine de două ori,[8] ceea ce subliniază pe de o parte intenția mai clară de a muri, dar și, pe de alta, necesitatea unor evaluări și intervenții mult mai serioase în cazul acestor pacienți.

Ce factori implică un risc suicidar mai pronunțat în caz de tulburare bipolară?

Printre factorii asociați tulburării bipolare cu un potențial crescut al riscului suicidar, se numără:

  • perioada de debut a tulburării[9] și, mai ales, primul an, când se constată o vulnerabilitate deosebită față de suicid, având în vedere dificultățile unei diagnoze corecte, tulburarea bipolară fiind nu rareori confundată cu o simplă depresie unipolară;[10]
  • episoadele depresive severe, dar și stările de disforie și iritabilitate, acestea fiind responsabile pentru aproape 90% din actele suicidare în contextul tulburărilor bipolare;[11]
  • anxietatea marcată, tulburarea prin uz de substanțe, temperamentul iritabil și introvertit;[12][13]
  • impulsivitatea, de natură să implice, mai degrabă, tentativele de suicid decât suicidul finalizat;[14]
  • evenimentele de viață stresante, cum ar fi, de pildă, separarea de partenerul de viață (prin divorț sau deces), dificultățile ocupaționale, pierderile economice, pensionarea, detenția etc.[15]

Pentru a afla mai multe referitor la principalele strategii de prevenție a sucidului în cazul bolii bipolare, poți face clic aici.

Autor: Dr. Faluvégi István-Leopold
Data publicării: 31.12.2015
Data ultimei actualizări: 31.12.2015

 

[1]  Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale. Ed. Marian Popa; Marin Stancu. Ediţia IV revizuită. Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România; 2003. p. 358, 362.

[2] Harris EC et al. Excess mortality of mental disorder. Br J Psychiatry 1998;173:11-53.

[3] Rihmer Z, Prestality P. Bipolar II disorder and suicidal behaviour. Psychiatr Clin North Am. 1999;22:667-673.

[4] Pompili M, Tondo L, Baldessarini RJ. Suicidal risk emerging during antidepressant treatment: recognition and intervention. Clin Neuropsychiatry. 2005;2:66-72.

[5] Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, p. 384.

[6] Isometsa, E. Suicide in bipolar I disorder in Finland: psychological autopsy findings from the National Suicide Prevention Project in Finland. Arch Suicide Res. 2005;9(3):251-60.

[7] Kessler RC, Berglund P, Borges G, et al. Trends in suicide ideation, plans, gestures, and attempts in the United States, 1990-1992 to 2001-2003. JAMA. 2005;293:2487-2495.

[8] Tondo L, Lepri B, Baldessarini RJ. Suicidal risc among 2826 Sardinian major affective disorder patients. Acta Psychiatr Scand. 2007;116:419-428.

[9] Dilsaver SC, Chen Y-W, Swann AC, et al. Suicidality, panic disorder and psychosis in bipolar depression, depressive-mania and pure mania. Psychiatry Res. 1997;73:47-56.

[10] Tondo L, Isacsson G, Baldessarini RJ. Suicidal behaviour in bipolar disorder: risk and prevention. CNS Drugs. 2003;17:491-511.

[11] Tondo L, Baldessarini RJ, Hennen J, et al. Lithium treatment and risk of suicidal behavior in bipolar disorder patients. J Clin Psychiatr. 1998;59:405-414.

[12] Leverich GS, Altshuler LL, Frye MA, et al. Factors associated with suicide attempts in 648 patients with bipolar disorder. J Clin Psychiatr. 2003;64:506-515.

[13] Practice guideline for the assessment and treatment of patients with suicidal behaviors. Am J Psychiatry. 2003;160(suppl 11):1-60.

[14] Tondo L, et al. Suicidal behaviour in bipolar disorder, 491-511.

[15] Practice guideline for the assessment and treatment of patients with suicidal behaviors. Am J Psychiatry. 2003;160(suppl 11):1-60.