Suicidul și depresia unipolară

Ce înțelegem prin depresia unipolară?

Depresia unipolară (sau tulburarea depresivă majoră) este una dintre cele mai comune, dar și grave tulburări psihice, care se caracterizează prin apariția unuia sau a mai multor episoade depresive severe.

Modificările afectului, ale dispoziției sunt, până la o limită, elemente normale ale vieții, fiecare dintre noi trăind momente când se simte apatic, avându-și „corăbiile înecate”. În cazul unora, însă, se dezvoltă tulburări ale dispoziției, care pot deveni durabile și chiar fatale în cazul nerecunoașterii și netratării oportune a acestora. O asemenea stare nu mai este normală.

Simptomatologie şi criterii de diagnostic pentru episodul depresiv major

Criteriile de diagnostic DSM-IV-TR pentru episodul depresiv major, care stă la baza acestei tulburări, se rezumă în primul rând la prezența a cel puțin cinci dintre următoarele simptome coexistente în cursul unei perioade de cel puțin două săptămâni, şi care au drept consecință o modificare a nivelului anterior de funcţionare:[1]

  • dispoziţie depresivă (tristeţe accentuată, sentimentul de ”goliciune interioară”);
  • anhedonie (diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru diferite activităţi considerate anterior, de regulă, distractive);
  • modificări ale apetitului și masei corporale; pofta de mâncare frecvent redusă, când cei în cauză „se forțează“, după cum se spune, să mănânce;
  • modificări ale somnului, adesea sub formă de insomnie, de regulă mediană (se deșteaptă din somn în cursul nopții și au dificultăți în a readormi) sau terminală (se deșteaptă din somn prea devreme dimineața și nu mai pot readormi) și, în anumite cazuri, inițială (dificultate în a adormi); uneori apare, dimpotrivă, hipersomnia (episoade prelungite de somn, dificultate de trezire etc.);
  • tulburări psihomotorii sub formă de: neliniște (mers de colo până colo, frântul mâinilor, incapacitatea de a sta liniștit), chiar agitația psihomotorie sau, dimpotrivă, lentoarea (în gândire, vorbire sau mișcările corpului);
  • fatigabilitate („oboseală”, „epuizare”) sau lipsă de energie, chiar și în lipsa efectuării vreunei activități fizice;
  • sentimente de inutilitate (pentru familie, societate) sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă);
  • diminuare a capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape zilnică (observată mai ales la cei care efectuează preponderent muncă intelectuală: studenţi, programatori de computer etc.);
  • gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară recurentă fără un plan anume, respectiv o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.

Cât de des se asociază depresia suicidului?

Conform unor studii retrospective, 50-80% (chiar și 90%[2]) din totalul celor care se sinucid suferă (printre altele) de depresie, cotele cele mai ridicate înregistrându-se printre femei și vârstnici. [3][4] În mod asemănător, o recenzie a 30 de studii a arătat că aproximativ o treime a suicidurilor apare la persoane care beneficiază de o anumită terapie psihiatrică.[5] Din păcate, suicidul poate surveni timpuriu în evoluția tulburării, chiar înaintea recursului la asistența medicală.

Suicidul este, așadar, cea mai gravă şi de temut complicație a depresiei. Statistic vorbind, o proporţie de 35-50% dintre depresivi comit o tentativă autolitică (de suicid), iar 15-20% dintre depresivii netratați decedează prin suicid,[6] al cărui risc persistă chiar şi în faza de ameliorare a tulburării.

 Care sunt factorii care implică un risc suicidar mai crescut în caz de depresie?

Printre factorii specifici depresiei care pot avea un potențial negativ de risc suicidar, se numără:

  • tentativele autolitice anterioare;[7]
  • dependența de o substanță asociată depresiei;[8]
  • perioada postpartum;
  • debutul tulburării, când cel în cauză e neobișnuit cu a fi depresiv, externarea recentă[9];
  • episoadele recurente;[10]
  • gradul de severitate a episodului depresiv curent, cu o atenție deosebită acordată episoadelor severe[11][12] și îndelungate[13];
  • elementele psihotice (de ex. voci imperative sau idei delirante de culpabilitate și rușine, cum că suicidul ar aduce o eliberare pentru aparținători);
  • disperarea, mai ales în contextul depresivilor vârstnici și al tentativei anterioare de suicid;[14]
  • impulsivitatea, dificultățile de gestionare a impulsurilor agresive;[15]
  • anxietatea marcată sau chiar apariția agitației psiho-motorii: în jur de 80% dintre pacienții internați la psihiatrie care s-au sinucis au suferit (adesea în afara simptomelor depresive) de anxietate sau agitație psihomotorie în săptămâna dinaintea suicidului;[16][17]
  • tulburările de somn asociate – atât sub formă cantitativă (durată redusă), cât și calitativă (coșmaruri);[18]
  • inițierea tratamentului antidepresiv (accentuarea ideației suicidare și chiar tentative);[19]

Diferențe bărbați-femei

Deși depresia, care se află în spatele majorității suicidurilor, este mai frecventă printre femei, majoritatea celor care se sinucid sunt, în mod paradoxal, bărbați.[20]

Cauza diferenței bărbați-femei se poate probabil regăsi în impactul mai profund al depresiei asupra  respectului de sine masculin, dificultățile în exteriorizarea sentimentelor, modul hotărât de acțiune, utilizarea metodelor mai agresive de sinucidere, dar și utilizarea mai frecventă a alcoolului și drogurilor, care diminuează capacitatea de control a impulsurilor.

Depresia în sine poate prezenta un aspect diferit comparativ cu cea „obișnuită”, pe care o regăsim la femei. Dificultățile de controlare a dispoziției, precum iritabilitatea și agresivitatea, apar adesea în contextul depresiei la bărbați. Mai mult decât atât, „autotratarea” cu alcool sau droguri schimbă tabloul clinic, mascând depresia, afectează empatia examinatorului și poate duce nu rareori la erori de diagnostic.[21]

Ce simptome „alarmă” se pot observa la acești indivizi?

Pe lângă conduita impulsivă, agresivă, dublată de sentimente de ostilitate,[22] tristețea profundă, lipsa de speranță, descurajarea, sentimentele de rușine, de vină și împovărare a celor din jur, anxietatea marcată și tulburările de somn sunt doar câteva dintre simptomele depresive cele mai importante care se regăsesc la aceste persoane.[23]

Cum se explică nerecunoașterea timpurie a depresiei nici chiar de către personalul medical specializat?

Într-un studiu efectuat la nivelul asistenței primare pe un eșantion de 1146 de persoane care au fost diagnosticate (în cele din urmă) cu depresie, s-a evidențiat că 70 la sută dintre aceștia s-au adresat inițial medicului de familie doar din cauza unor acuze somatice, chiar dacă erau în același timp și deprimați.[24]

Regretabil, depresia este adesea subdiagnosticată, ceea ce poate conduce la o tragedie,  care altminteri s-ar fi putut evita printr-un tratament corespunzător. Motivele diagnosticului deficitar sunt mai multe și ele pot fi cuplate în egală măsură cu individul în cauză, dar și cu asistența medicală. Printre exemple, se numără:

  • faptul de a fi deprimat se consideră adesea o slăbiciune și, prin urmare, un fapt jenant de recunoscut;
  • adesea, depresia este mascată de un simptom somatic, ca, de pildă, durerea sau o boală somatică coexistentă, cum ar fi o boală canceroasă, asupra căreia se focalizează atenția pacientului, dar și a personalului medical, în felul acesta pierzându-se din vedere diagnosticul latentcare poate pune în pericol viața pacientului.[25]
  • Pe de altă parte, chiar și aparenta recuperare dintr-o depresie poate reprezenta un pericol suicidar ascuns. În mod paradoxal, decizia fermă a unei persoane, de a-și pune capăt zilelor poate induce o stare aparentă de calm. Din această cauză, recuperările inexplicabile, surprinzătoare, dintr-o depresie, trebuie tratate cu cea mai mare atenție, deoarece pot ascunde de fapt „pericolul din spatele pericolului”.[26]

Și totuși… ce diferențe există între depresie și suicid?

Deși gândurile recurente de moarte constituie unul dintre criteriile episodului depresiv major, reprezentând, probabil, din această cauză o sursă de confuzie, procesul depresiv și cel suicidar sau, mai simplu spus, depresia și suicidul nu sunt termeni interschimbabili, așa cum de multe ori, se consideră în mod eronat. Deși este perfect adevărat faptul că viziunea pesimistă asociată depresiei accentuează dispoziția pentru suicid, ceea ce face ca depresia să accentueze în mod considerabil riscul de suicid, cei doi termeni sunt totuși… diferiți.

Suicidul nu este o boală, ci o acțiune. Ideația și comportamentul suicidar pot surveni în orice moment pe durata depresiei, nu doar în stadiile avansate ale acesteia. Dimpotrivă, există situații când ele pot apărea chiar înaintea apariției simptomelor psihice ale depresiei, așa cum s-a observat, de exemplu, la copii.[27]

Centrul de greutate al depresiei se situează la nivelul modificării dispoziției sau, cu alte cuvinte, a afectivității, așa cum apare și în titlu, pe când cel al suicidului se află pe tărâmul gândurilor, al cogniției. Altfel spus, suicidul este un lucru la care omul se gândește, pe care omul adesea îl planifică și eventual îl săvârșește.[28]

Pentru a afla mai multe despre principalele strategii de prevenție a sucidului în cadrul depresiei unipolare, poți face clic aici.

Autor: Dr. Faluvégi István-Leopold
Data publicării: 31.12.2015
Data ultimei actualizări: 31.12.2015

 

[1] Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale. Ed. Marian Popa; Marin Stancu. Ediţia IV revizuită. Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România; 2003. p. 356 .

[2] Nyberg U. Konsten att rädda liv  – Om att förebygga självmord. Stockholm: Natur&Kultur; 2013. p. 75,79,153.

[3] Waern, M. Suicide in late life. Akad avh Göteborg University; 2000.

[4] Robins E: The Final Months. New York:Oxford University Press; 1981. p. 47.

[5] Luoma JB, Martin CE, Oearson JL. Contact with mintal health and primary care providers before suicide: a review of the evidence. Am J Psychiatry. 2012;159:908-916.

[6] Friedmann C. Psihiatrie. Constanța: Ex Ponto; 2000. p. 82.

[7] Cheng AT. Mental illness and suicide. A case-control study in east Taiwan. Arch Gen Psychiatry. 1995;52:594–603.

[8] Ibid.

[9] Kan CK, Ho TP, Dong JY, et al. Risk factors for suicide in the immediate post-discharge period. Soc Psychiatry Psychiatr Epidemiol. 2007;42:208-214.

[10] Cheng AT. Mental illness and suicide, 594–603.

[11] Barraclough B, Bunch J, Nelson B, et al. A hundred cases of suicide. Br J Psychiatry, 1974;125:355-373.

[12] Bradvik, L. and Berglund M. Long-term treatment and suicidal behavior in severe depression: ECT and antidepressant pharmacotherapy may have different effects on the occurrence and seriousness of suicide attempts. Depress Anxiety. 2006;23(1): 34-41.

[13] Barraclough B, Pallis DJ. Depression followed by suicide: a comparison of depressed suicides with living depressives. Psychological Medicine. 1975;5:61.

[14] Szanto K., Reynolds CF, Conwell Y, et al. High levels of hopelessness persist in geriatric patients with remitted depression and a history of attempted suicide.  J Am Geriatr Soc. 1998;46(11): 1401-6.

[15] Nock MK, Hwang I, Sampson N, et al. Crossnational analysis of the associations among mental disorders and suicidal behaviour: findings from the WHO World Mental Health Surveys. PloS Med. 2009; 6:1-17.

[16] Busch KA, Fawcett J, and Jacobs DJ. Clinical correlates of inpatient suicide. J Clin Psychiatry. 2003; 64(1): 14-9.

[17] Sjostrom, N, Waern M, and Hetta J. Nightmares and sleep disturbances in relation to suicidality in suicide attempters. Sleep. 2007; 30(1): 91-5.

[18] Agargun MY, Kara H, Solmaz M. Sleep disturbances and suicidal behavior in patients with major depression. J Clin Psychiatry. 1997;58:249–51.

[19] Tiihonen J, Lonnqvist J, Wahlbeck K, Klaukka T, Tanskanen A, Haukka J. Antidepressants and the risk of suicide, attempted suicide, and overall mortality in a nationwide cohort. Arch Gen Psychiatry.2006;63:1358–1367.

[20] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 62,81.

[21] Ibid., p. 62,81.

[22] Friedmann C. Psihiatrie, p. 82.

[23] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 75,79,153.

[24]Simon GE, VonKorff M, Piccinelli M, et al. An international study of the relation between somatic symtoms and depression. N Engl J Med. 1999;341(18):1329-35, citat de: Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 90.

[25] WHO. Att förebygga självmord – ett stödmaterial för primärvården [Internet].  Stockholm: Karolinska Institutets folkhälsoakademi; 2009. p. 7. [Online 31 decembrie 2015] URL http://ki.se/sites/default/files/who_primarvarden_stodmaterial.pdf.

[26] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 128.

[27] Pfeffer CF. The suicidal child. New York: The Guildford Press; 1986, n.p., citat de: Beskow J. Självmord och självmordsprevention. Om livsavgörande ögonblick. Lund: Studentlitteratur; 2000, p. 39.

[28] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 39-40.