Riscul de suicid

Factori de risc, statistici și psihologici incriminați în suicid

„Am învățat că viața nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preț ca viața.”

(André Malraux)

Ce înseamnă un factor de risc?

Prin cercetări științifice, s-a evidențiat faptul că anumite subpopulații (grupuri din populație) sunt mai frecvent afectate de un fenomen nedorit, cum ar fi, în cazul nostru, suicidul; cu alte cuvinte, ele prezintă un risc mai crescut de suicid, în comparație cu alte subpopulații sau populația generală. Această subpopulație se numește adesea grupă de risc,[1] iar factorul comun, de regulă dovedit cu ajutorul statisticii, se numește factor de risc.

 

Care sunt cei mai importanți factori de risc implicați în suicid?

Iată care sunt principalii factori de risc asociați suicidului:

Factori demografici și sociali:

  • sexul masculin – deși ponderea persoanelor de sex feminin care au o tentativă de suicid este mai mare decât a bărbaților,[2] (cu excepția vârstnicilor, unde tentativa de suicid este mai frecventă la bărbați)[3], mai mult decât jumătate,[4] mai exact undeva pe la 70-75% dintre persoanele care își pun capăt zilelor sunt bărbați,[5] probabil dat fiind accesul la o serie de metode mult mai violente (împușcarea cu arme de foc, spânzurarea, defenestrarea) comparativ cu cele utilizate de femei (ingestia de medicamente, înec)[6];
  • vârsta – un prim „vârf” al suicidului se înregistrează la tineri, undeva în jurul vârstei de 15-35 ani.[7] În afara acestuia, rata suicidului începe să crească odată cu vârsta de 45 ani la bărbați și 55 ani la femei.[8] Cea mai mare rată de suicid se înregistrează totuși la persoane (de sex masculin) de peste 75 de ani[9], ratele de suicid putând să atingă nivele de 40 la sută la bărbații de peste 85 de ani.[10] Printre particularitățile suicidului la vârstnici amintim: utilizarea metodelor mai violente, rata crescută a tentativei reușite (situată undeva între 2-4:1, în comparație cu 10-60:1 pentru restul populației),[11] frecvența crescută a bolilor somatice cronice și a depresiei, care adesea apar mai degrabă sub forma unei simptomatologii difuze și nespecifice, cum ar fi tulburările de somn, durerea, acuzele abdominale, tulburările de memorie, neliniștea și, mai curând, anxietatea decât tristețea;[12]
  • meserie – medici, farmaciști, chimiști, agricultori cu acces la substanțe periculoase și adesea cunoștințe precise referitoare la gradul de periculozitate al acestora;[13]
  • rețea de suport social deficitară[14] – lipsa persoanelor apropiate, dificultățile de a stabili relații cu alții, respectiv sentimentul de a fi exclus dintr-un grup[15], izolarea socială, celibatul și absența afilierii religioase[16] reprezintă fiecare în parte un risc mai crescut de suicid. 60% dintre persoanele cu tentativă de suicid la o vârstă de peste 70 de ani au fost afectate de singurătate;[17]
  • divorțat(ă), văduv(ă) – reduce indirect rețeaua de suport social și implică adesea singurătatea,[18] ceea ce ar duce la o creștere de 4 ori a ratei suicidare[19]; pierderea partenerului de viață reprezintă un factor de risc pentru bărbați vârstnici, însă nu și pentru femei;[20]
  • factori de stress, crize de viață – pe plan:
    • personal (certuri/disensiuni/separare între iubiți, prieteni sau în familie);[21]
    • profesional – pierderea locului de muncă[22], pensionare[23];
    • socio-economic – schimbările socio-economice și politice rapide[24] și o situație socio-economică expusă[25] reprezintă un risc considerabil de suicid, așa cum reiese din creșterea ratelor de suicid în anul 2012, în anumite țări din cadrul UE, unde s-au impus măsuri de austeritate dure pe fondul crizei economice[26].

Factori genetici

În afara anumitor cazuri celebre, cum ar fi familia scriitorului american Ernest Hemingway, transmiterea genetică, familială, a predispoziției pentru fenomenul suicidar a fost demonstrată prin studii pe gemeni monozigoți (versus dizigoți), respectiv studii de adopție (danezo-americană).[27][28] Rezultatele arată un:

  • Risc de 2-3 ori mai crescut în caz de suicid sau tentativă la părinți.[29] Riscul este cu atât mai crescut, cu cât individul a fost copil/adolescent în momentul suicidului unui părinte.[30]
  • Risc asociat înclinațiilor artistice deosebite – indivizii cu asemenea înclinații (artiști, scriitori, pictori etc.) au un risc de până la 18 de ori mai mare de a comite suicid față de populația generală.[31]

Factori biologici

O vulnerabilitate biologică față de suicid implică printre altele diminuarea concentrației de serotonină (o monoamină cu rol neurotransmițător) în diferite părți ale creierului (trunchi cerebral, cortex frontal), fapt demonstrat prin măsurarea concentrației acesteia și a principalului metabolit (acidul 5-hidroxi-indol-acetic) în lichidul cefalo-rahidian, dar și la nivelul receptorilor serotoninergici.[32] În afara probelor clinice și biologice, implicarea serotoninei în fenomenul suicidar s-a mai demostrat și prin studii genetice, care au evidențiat modificări ale genei triptofan-hidroxilazei (o enzimă implicată în sinteza serotoninei).[33] Nivelurile scăzute de serotonină se pare că sunt legate de o creștere a impulsivității/agresivității și, consecutiv, la o probabilitate crescută a comportamentului suicidar.[34]

Factori clinici:

  • tulburările psihice – sunt un factor de risc considerabil, asociate chiar de până la 90%[35] cu suicidul. Dintre toate tulburările psihice, tulburarea depresivă este cel mai frecvent asociată suicidului, într-o proporție de aproximativ 45%[36];
  • abuz/dependență de alcool/droguri – se asociază cu suicidul într-o măsură de până la 25%;[37]
  • tentativă de suicid anterioară – dacă a fost vorba despre un eveniment deosebit de grav, reprezintă alături de patologia psihică un factor de risc cu un impact major și cel mai important factor predictor pentru o viitoare tentativă de suicid[38] și chiar pentru suicidul propriu-zis[39][40][41][42]. Riscul de a deceda prin suicid este de aproximativ 40 de ori mai mare pentru cei cu o tentativă anterioară, comparativ cu cei fără nici o tentativă anterioară.[43]
  • violență/viol /agresiune – de remarcat este că acest factor de risc implică în egală măsură victima, dar și agresorul;[44]
  • boli somatice cronice, mai ales cele care implică durere,[45] cancer,[46] dar și diferite afecțiuni neurologice (epilepsie,[47] scleroză în plăci,[48] scleroză laterală amiotrofică,[49] boala Huntington[50]), infecțioase (HIV/SIDA), endocrine (boala Cushing), gastro-intestinale (ulcer gastric, ciroza hepatică) și urogenitale (cum ar fi pierderea funcției renale și dependența de dializă).[51]

Factori de risc psihologici:

  • ambivalența – majoritatea persoanelor care se sinucid manifestă trăiri contradictorii chiar înainte de actul suicidar. În mod paradoxal, ei vor de fapt să trăiască, dar nu întrezăresc o altă cale de a se elibera de suferința psihică care le umbrește voința de a trăi. În consecință, voința de a trăi poate fi fortificată prin descoperirea soluțiilor alternative la problema generatoare de suferință;[52]
  • impulsivitate/agresivitate/explozivitate[53] – dacă o persoană se află sub imperiul unor impulsuri puternice datorate expunerii la o situație critică, cum ar fi de pildă pierderile semnificative sau ofensări grave și, în același timp, suferă de depresie sau se află sub influența alcoolului, nu este greu să ne imaginăm ușurința cu care își va pierde controlul asupra impulsurilor și a situației în sine.[54] Realitatea este că suicidul propriu-zis este o acțiune impulsivă, iar dacă avem în vedere natura trecătoare a impulsurilor ajungem la concluzia logică a posibilității evitării unei tragedii printr-o intervenție eficientă în criză din partea familiei sau a personalului medical;[55]
  • suprasolicitare/perfecționism/rigiditate – primele două implică fixarea unor ținte deosebit de înalte, irealiste, urmate de incapacitatea de a se împăca cu ideea de a nu fi „suficient” de bun sau eficient, dar și intolerață extremă față de propriile imperfecțiuni.[56] Gândirea în „alb și negru”,[57] respectiv rigiditatea au drept consecință, în acest context, o „îngustare a câmpului conștiinței”[58], i.e. o restrângere a gândurilor și sentimentelor persoanelor cu risc suicidar și o focalizare treptată a lor spre sinucidere în contextul incapacității de a întrevedea o altă soluție.[59]

În afară de factorii de risc psihologici primordiali amintiți mai sus, mai putem enumera și:

  • narcisismul – manifestat, în esență, sub forma unei stime de sine exagerate;
  • lipsa de încredere – se referă la incapacitatea de a se încrede sau a se apropia de cineva, ceea ce în consecință duce la izolare și lipsa solicitării de ajutor din partea altora;[60]
  • sentimente de neputință – concretizate în convingerea că nu mai există vreun ajutor;[61]
  • deznădejdea față de viitor[62] – prin care se înțelege fie o expectanţă negativă în sensul neîndeplinirii în viitor, a unor rezultatele dorite, fie expectanța producerii viitoare a unor rezultate aversive, pe care individul în cauză nu are aptitudinile necesare de a le schimba. În mod compensator, aprinderea unei speranțe este una dintre cheile fundamentale în prevenirea suicidului.[63]
  • sentimentele de vinovăție (culpabilitate) – pot deriva din sentimentul nevoii de a fi pedepsit pentru diferite acțiuni anterioare, așa cum s-a observat la supraviețuitorii lagărelor de exterminare naziste sau, potrivit unui anume studiu, la veteranii de război, combatanți în Vietnam, care sufereau de sindrom de stres posttraumatic;[64]
  • sentimente de rușine – spre deosebire de sentimentele de vinovăție, care izvorăsc adesea dintr-o acțiune considerată „greșită”, sentimentele de rușine apar fără un substrat asemănător (ci, spre exemplu, din singurătate, impresia de a nu fi agreat sau chiar a fi exclus dintr-un grup etc.). Ele sunt, însă, în mod paradoxal, de o gravitate superioară celor anterioare, sugerând adesea ideea că nu mai suntem îndreptățiți să existăm.[65]

Autor: Faluvégi István-Leopold
Data publicării: 31.12.2015
Data ultimei actualizări: 31.12.2015

 

[1] Beskow J. Självmord och självmordsprevention. Om livsavgörande ögonblick. Lund: Studentlitteratur; 2000. p. 94,192.

[2] WHO. Att förebygga självmord – ett stödmaterial för primärvården [Internet].  Stockholm: Karolinska Institutets folkhälsoakademi; 2009. p. 11. [Online 31 decembrie 2015] URL http://ki.se/sites/default/files/who_primarvarden_stodmaterial.pdf.

[3] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 261.

[4] Andersson B. Att vara eller inte…en bok om självmord. Stockholm: Podium Distribution; 2012. p. 27.

[5] Jonsson K, Jakobsson L, Chotai J, Lehti A, Adolfsson R, Norberg A, Salander Renberg E. Depressioner  – vanligare än vi vill tro. Umeå: Medicinska fakulteten, Umeå universitet; 2011. p. 78.

[6] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 413.

[7] WHO. Att förebygga självmord, p. 11.

[8] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 412.

[9] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 78.

[10] Nyberg U. Konsten att rädda liv  – Om att förebygga självmord. Stockholm: Natur&Kultur; 2013. p. 64.

[11] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 261.

[12] Ibid., p. 261-262.

[13] WHO. Att förebygga självmord, ibidem.

[14] Jonsson K, et al. ibidem.

[15] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 34.

[16] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 82.

[17] Wiktorsson S, Runeson B, Skoog I, et al. Attempted suicide in the elderly: Characteristics of suicide attempters 70 years and older and a general population comparison group. Am J Geriatr Psychiatry. 2010;18:57–67.

[18] Jonsson K, et al. ibidem.

[19] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 413.

[20] Erlangsen A, Jeune B, Bille-Brahe U, Vaupel JW. Loss of partner and suicide risks among oldest old: A population-based register study. Age Ageing. 2004;33:378–83.

[21] WHO. Att förebygga självmord, p. 11

[22] Ibid.

[23] Ibid., p. 12.

[24] Ibid., p. 11-12.

[25] Jonsson K, et al. ibidem.

[26] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 30.

[27] Bondy B, Buettner A, Zill P. Genetics of suicide. Mol Psychiatry. 2006;11(4):336–351.

[28] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 420.

[29] Niederkrotenthaler T, Roderus B, Alexanderson K, et al. Exposure to Parental Mortality and Markers of Morbidity, and the Risks of Attempted and Completed Suicide in Offspring: An Analysis of Sensitive Life Periods. J Epidemiol Community Health. 2012;66:232–239.

[30] Wilcox HC, Kuramoto SJ, Lichtenstein P, et al. Psychiatric morbidity, violent crime, and suicide among children and adolescents exposed to parental death. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry. 2010;49:514-523.

[31] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 161.

[32] Ibid., p. 420.

[33] Ibid., p. 421.

[34] Sher L. Alcoholism and suicidal behavior: a clinical overview. Acta Psychiatr Scand. 2006Jan;113(1):13-22.

[35] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 75.

[36] Jonsson K, et al. ibidem.

[37] Ibid.

[38] Christiansen E, Jensen BF. Risk of repetition of suicide attempt, suicide or all deaths after an episode of attempted suicide: A register-based survival analysis. Aust N Z J Psychiatry. 2007;4(13):8.

[39] Oquendo MA, Galfalvy H, Russo S, et al. Prospective study of clinical predictors of suicidal acts after a major depressive episode in patients with major depressive disorder or bipolar disorder. Am J Psychiatry. 2004; 161(8):1433– 1441.

[40] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p.78.

[41] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 78-79,152.

[42] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 94, 192.

[43] Harris EC, Barraclough B. Suicide as an outcome for mental disorders. A meta-analysis. Br J Psychiatry. 1997;170:205–228.

[44] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 78.

[45] Ibid.

[46] Erlangsen A, Stenager E, Conwell Y. Physical diseases as predictors of suicide in older adults: a nationwide, register-based cohort study. Soc Psychiatry Psychiatr Epidemiol. 2015Sept;50(9):1427-1439.

[47] Druss B, Pincus H. Suicidal ideation and suicide attempts in general medical illnesses. Arch Intern Med. 2000;160(10):1522–1526.

[48] Fredrikson S, Cheng Q, Jiang GX, Wasserman D. Elevated suicide risk among patients with multiple sclerosis in Sweden. Neuroepidemiology. 2003;22(2):146–52.

[49] Fang F, Valdimarsdottir U, Furst CJ, et al. Suicide among patients with amyotrophic lateral sclerosis. Brain 2008;131:2729–2733.

[50] Paulsen JS, Hoth KF, Nehl C, Stierman L. Critical periods of suicide risk in Huntington’s disease. Am J Psychiatry. 2005;162(4):725–731.

[51] Carol Friedmann. Psihiatrie, p. 422.

[52] WHO. Att förebygga självmord, p. 12.

[53] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 79.

[54] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 40, 44.

[55] WHO. ibidem.

[56] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 79.

[57] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 153.

[58] Ibid.

[59] WHO. ibidem.

[60] Jonsson K, et al. ibidem.

[61] Ibid.

[62] Brezo J, Paris J, Turecki G. Personality traits as correlates of suicidal ideation, suicide attempts, and suicide completions: A systematic review. Acta Psychiatrica Scandinavica. 2006;113(3):180–206.

[63] Jonsson K, et al.ibidem.

[64] Hendin H, Haas AP. Suicide and guilt as manifestations of PTSD in Vietnam combat veterans. Am J Psychiatry. 1991;148(5):586-591.

[65] Jonsson K, et al. ibidem.