Mituri despre suicid

Suicidul între mit și realitate

„Miturile în care credem au tendința de a deveni adevărate.”

(George Orwell)

 

Prin mituri, înțelegem idei preconcepute, credințe sau chiar convingeri greșite despre suicid. Acestea sunt deosebit de importante, deoarece împiedică procesul prevenirii suicidului.[1]

 

Mitul nr. 1: A vorbi despre suicid este periculos, deoarece discuțiile despre suicid pot „călca șarpele care doarme”

Realitate: În viața cotidiană întâlnim adesea frica de a nu declanșa, prin discuțiile purtate, punerea în aplicare a gândurilor sau planurilor suicidare ale unei persoanei suferinde. Realitatea este, în schimb, că aceste discuții au ca scop conștientizarea prezenței gândurilor destructive și a nevoii de ajutor.[2]  Tăcerea pasivă, rușinea stigmatizantă și frica ignorantă care se asociază în mod obișnuit suicidului în cultura noastră nu reprezintă altceva decât factori de cristalizare a sentimentelor de singurătate și abandon, respectiv piedici în calea căutării ajutorului profesional.[3] Cu alte cuvinte, acestea nu fac decât să întărească și mai mult convingerea persoanei în cauză că nimănui nu îi pasă de ceea ce i se întâmplă și că a ajuns la o concluzie corectă, cum că viața nu are nici un rost.[4] De aceea nu trebuie irosită nici o ocazie, dar niciuna! A discuta despre suicid sau poate doar a asculta suferința unei asemenea persoane nu reprezintă așadar nici un pericol, câtă vreme i se arată respect, considerație, interes și compasiune.[5]

 

Mitul nr. 2: Persoanele care vorbesc despre suicid nu încearcă acest lucru

Realitate: Una dintre observațiile valabile la nivel global este că majoritatea celor care și-au luat viața au semnalat acest lucru cu mult timp înainte,[6] prin remarci de genul „nu mai vreau să trăiesc”, „viața mea nu mai are nici un rost”, „mă simt inutil” ș.a.m.d. Alteori, semnalele sunt mai discrete și pot lua forma expresiilor de genul „la înmormântarea mea nu vreau să poarte nimeni negru!” sau a anumitor acțiuni, precum redactarea testamentului, dăruirea unor obiecte valoroase sau cu încărcătură emoțională ori fie și simpla decizie de a face o curățenie generală.[7] Cert este, însă, că aceste semnale dau expresie ambivalenței persoanei în cauză[8] și sunt menite să să le indice celor din jur că au nevoie de ajutor,[9] semnale care, din păcate, nu rareori sunt ignorate sau interpretate necorespunzător de apropiați.[10] De aceea, e necesar, ca regulă, să luăm în serios  orice semnal suicidar, până când ne vom convinge în mod absolut de contrariu.[11]

 

Mitul nr. 3: Nu poți opri pe cineva care a hotărât să își ia viața

Realitate: Conform acestui mit, cine vrea într-adevăr să își curme viața, o va face mai devreme sau mai târziu.

Cât de ușor se poate subestima dorința de a trăi a unei persoane! Iar acest lucru este cu atât mai grav, cu cât o asemenea gândire poate să apară chiar și în cercul psihiatrilor.[12] Datele ne arată că din totalul cazurilor grave de tentativă de suicid, 85-90% nu decedează din cauza suicidului mai târziu. Cu alte cuvinte, putem spune că, deși ni se pare ușor din punct de vedere tehnic ca un om să își curme viața, acest lucru este, de fapt, dificil din punct de vedere psihologic.[13] În esență, omul ar vrea să trăiască dacă ar avea șansa unei alte vieți (dacă ar fi cu putință o viață diferită).[14] Este un fapt binecunoscut că majoritatea persoanelor care se sinucid au o atitudine ambivalentă chiar înainte de actul suicidar și, în mod paradoxal, vor, de fapt, să trăiască, doar că nu întrezăresc o altă cale de a se elibera de suferința psihică care le umbrește voința de a trăi.[15] Altfel spus, acest mit are la bază subestimarea, din partea noastră, a dorinței de a trăi a unei persoane.

Pe de altă parte, chiar și gândurile severe/îngrijorătoare de suicid sunt trecătoare. Cei care au planificat minuțios un suicid  găsesc adesea o soluție în ultima clipă. De aici rezultă, în mod logic, importanța unei intervenții rapide menite să salveze o viață.[16] Realitatea este așadar, că suicidul poate fi prevenit!

 

Mitul nr. 4: Suicidul apare întotdeauna neprevăzut

Realitate: În contradicție cu acest mit, datele ne arată că mulți dintre cei care și-au pus capăt zilelor au avut parte de asistență medicală, mai ales primară, în luna premergătoare suicidului.[17] Mai mult decât atât, așa cum am văzut și în cazul mitului 2, regula este că persoana în cauză a oferit în repetate ori semnale mai mult sau mai puțin grăitoare în legătură cu hotărârea de a-și pune capăt zilelor.[18] În majoritatea cazurilor de suicid există o lungă istorie, un proces care durează nu rareori ani întregi. Gândurile inițiale  de suicid devin din ce în ce mai pregnante, pentru ca, apoi, să fie urmate de planuri, pregătiri și tentativa de suicid propriu-zisă. Tocmai acest lung proces ne dă posibilitatea de a interveni și a întrerupe procesul suicidar înainte ca tragedia să se întâmple.[19]

 

Mitul nr. 5: Numai cei cu boli psihice se sinucid

Realitate: Este adevărat că marea majoritate (dar nu toți!) a celor care se sinucid (90-95%[20]) a suferit de una sau chiar mai multe tulburări psihice în antecedente. La fel de adevărat este și faptul că această realitate putea fi trecută ușor cu vederea chiar și de aparținători, în accepțiunea cărora, anumite tulburări psihice, precum reacțiile acute de stress, tulburările de personalitate, alcoolismul sau chiar și depresia, adesea nu sunt considerate boli propriu-zise.[21]

Pe de altă parte, nu trebuie să simplificăm exagerat această problemă complexă, reducând totul doar la patologia psihiatrică. Nimeni nu este scutit de tentația suicidului, indiferent de vârstă, gen, statut financiar etc. Suicidul nu trebuie privit doar ca o consecință „naturală și de așteptat” a tulburărilor psihice.[22] La drept vorbind, majoritatea celor care suferă de o patologie psihiatrică nu iau în calcul ideea sinuciderii și nu au avut nici o tentativă de suicid.[23][24] Suicidul trebuie, așadar, privit mai degrabă ca o complicație a diferitelor tulburări psihice (ca de pildă: depresia, alcoolismul etc.), la care însă, contribuie în egală măsură și factori de risc adiționali.

 

Mitul nr. 6: Cei tineri nu se gândesc niciodată la suicid

Realitate: Conform acestui mit, cei tineri au toată viața înainte și, astfel, nu ar avea motive să se gândească la suicid. Realitatea este, însă, că unul dintre „ vârfurile” suicidului apare tocmai în perioada adolescenței. În conformitate cu datele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății pentru anul 2012, suicidul a fost a doua cauză de deces, la nivel global, pentru grupul de vârstă 15-29 de ani.[25] Mai mult decât atât, din ce în ce mai multe studii au evidențiat faptul că fenomenul suicidar, sub forma planificării, tentativei și chiar a finalizării, apare chiar și la grupa de vârstă 5-12 ani![26]

 

Mitul nr. 7: Recuperarea după o criză înseamnă că riscul suicidar este depășit

Realitate: O bună parte a sinuciderilor are loc într-o perioadă de aparentă îmbunătățire a stării psihice, când persoana are suficientă energie pentru a-și duce la „bun” sfârșit ideile.[27] Nu trebuie să omitem din vedere nici faptul că printre factorii de risc ai suicidului se numără și întreruperea tratamentului tulburării psihice, externarea recentă dintr-un spital de psihiatrie, respectiv primirea recentă a unui diagnostic psihiatric.[28]

 

Mitul nr. 8: Cine a încercat o dată să se sinucidă și a supraviețuit nu va mai încerca și a doua oară

Realitate: Dintre toți factorii de risc suicidar, tentativele de suicid anterioare, indiferent de metoda utilizată, s-au dovedit a fi, conform unei metaanalize, factorul cu cel mai mare impact asupra indicelui mortalității la această grupă populațională.[29] Cel mai elevat risc s-a înregistrat în primii doi ani de la prima tentativă de suicid.

Aceeași realitate transpare și dintr-un alt studiu, în conformitate cu care 7-12% dintre cei care au avut o tentativă vor deceda prin suicid în următorii 10 ani, cu mențiunea unui risc deosebit de pronunțat în primul an care urmează tentativei de suicid.[30]

 

Mitul nr. 9: Suicidul are adesea la bază o viziune rațională asupra valorii vieții

Realitate: Majoritatea tentativelor de suicid se produc sub influența alcoolului, drogurilor sau a vreunei boli psihice care „întunecă” gândirea lucidă. Pe de altă parte, tentativele de suicid au loc, în bună măsură, sub imperiul impulsurilor și se petrec înainte ca persoana în cauză să fi reflectat îndeajuns asupra situației.[31]

 

Mitul nr. 10: La cum arată societatea în ziua de astăzi, nu este de mirare faptul că rata suicidului este într-o continuă creștere

Realitate: Este adevărat faptul că schimbările socio-economice și politice rapide[32] și o situație socio-economică expusă[33] reprezintă un risc considerabil de producere a suicidului, după cum reiese din creșterea ratelor de suicid în anul 2012, în anumite țări din cadrul UE, unde s-au impus măsuri de austeritate dure pe fondul crizei economice[34], dar realitatea este că ratele cele mai crescute ale suicidului s-au înregistrat în secolele al XVIII-lea și XIX-lea, evocate adesea ca „vremurile bune”, cu toate că acestea au fost, în realitate, marcate de sărăcie, promiscuitate și consum excesiv de alcool.[35]

Autor: Dr. Faluvégi István-Leopold
Data publicării: 31.12.2015
Data ultimei actualizări: 31.12.2015

 

[1] Jonsson K, Jakobsson L, Chotai J, Lehti A, Adolfsson R, Norberg A, Salander Renberg E. Depressioner  – vanligare än vi vill tro. Umeå: Medicinska fakulteten, Umeå universitet; 2011. p. 74.

[2] Några vanliga myter om självmord  [Internet]. Stockholm: Suicide Rescue; c 2013-2015. [Online 31 decembrie 2015] URL http://suiciderescue.se/myter-om-sjalvmord/.

[3] Nyberg U. Konsten att rädda liv  – Om att förebygga självmord. Stockholm: Natur&Kultur; 2013. p. 12.

[4] Ibid, p. 180-181.

[5] Ibid, p. 17,19.

[6] WHO. Att förebygga självmord – ett stödmaterial för primärvården [Internet].  Stockholm: Karolinska Institutets folkhälsoakademi; 2009. p. 13. [Online 31 decembrie 2015] URL http://ki.se/sites/default/files/who_primarvarden_stodmaterial.pdf.

[7] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 125-126.

[8] Ibid., p. 152.

[9] WHO. Att förebygga självmord , p. 12.

[10] Några vanliga myter om självmord  [Internet]. [Online 31 decembrie 2015]

[11] Beskow J. Självmord och självmordsprevention. Om livsavgörande ögonblick. Lund: Studentlitteratur; 2000. p. 157.

[12] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 74.

[13] Några vanliga myter om självmord  [Internet]. [Online 31 decembrie 2015]

[14] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 74.

[15] WHO. Att förebygga självmord , p. 12.

[16] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 157.

[17] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 92.

[18] Ibid., p. 125-126.

[19] Några vanliga myter om självmord  [Internet]. [Online 31 decembrie 2015]

[20] Cavanagh JT, Carson AJ, Sharpe M, et al. Psychological autopsy studies of suicide: A systematic review. Psychological Medicine. 2003;33(3):395–405.

[21] Beskow J. Självmord och självmordsprevention,  p. 96,120.

[22] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 32.

[23] Sher L, Oquendo MA, Mann JJ. Risk of suicide in mood disorders. Clin Neurosci Res. 2001;1:337–344.

[24] Nock MK, Hwang I, Sampson N, Kessler RC. Mental disorders, comorbidity, and suicidal behaviors: Results from the National Comorbidity Survey Replication. Molecular Psychiatry. 2010; 15(8): 868–876.

[25] WHO: Suicide. c WHO 2015. [Online 31 decembrie 2015] URL http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs398/en/.

[26] Tishler CL, Reiss NS, Rhodes AR. Suicidal behavior in children younger than twelve: A diagnostics challenge for emergency department personnel. Academic Emergency Medicine. 2007;14:810.

[27] WHO. Att förebygga självmord, p. 15.

[28] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 153.

[29] Harris EC, Barraclough B. Suicide as an outcome for mental disorders. A meta-analysis. Br J Psychiatry.1997;170:205–28.

[30] Fawcett J. Treating impulsivity and anxiety in the suicidal patient. Ann N Y Acad Sci. 2001;932:94-105.

[31] Några vanliga myter om självmord  [Internet]. [Online 31 decembrie 2015]

[32] WHO. Att förebygga självmord, p. 11-12.

[33] Jonsson K, et al. Depressioner  – vanligare än vi vill tro, p. 78.

[34] Nyberg U. Konsten att rädda liv, p. 30.

[35] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 157.