A fi sau a nu fi

Suicidul, o problemă multifațetată

„A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea…”

(William Shakespeare, Hamlet)

Viața arată deseori altfel de cum ne-am așteptat. Oricui i se poate întâmpla să ajungă într-o situație aparent fără ieșire, în care moartea pare a fi o potențială rezolvare. Exemple pentru asemenea situații sunt numeroase, de la dificultățile financiare, pierderea locului de muncă sau a cuiva drag, până la crizele personale asociate unui eveniment deosebit de traumatizant sau a debutului unei boli incurabile ș.a.m.d. Alteori, gândurile negre se pot ivi, în mod surprinzător, fără un motiv anume…

Definiția suicidului: ce se înțelege prin suicid?

Suicidul sau sinuciderea se definește, în mod elementar, ca ”o auto-vătămare intenționată, deliberată care duce la moarte”[1] și reprezintă în același timp ”cea mai gravă, cea mai dureroasă și mai tragică consecință a tulburărilor psihice și a unei situații de viață disperate”[2].

Gravitatea și, astfel, importanța suicidului este mult mai profundă decât pare la o primă impresie, mai ales prin faptul că acesta implică nu doar suferința cumplită a persoanei suicidare, ci, deopotrivă, afectarea familiei, rudelor, prietenilor apropiați.[3] Fiecare suicid are o influență serioasă asupra a cel puțin 6, iar după alții a 10 până la 15 alte persoane[4]. În esență, consecințele psihice, sociale și economice ale suicidului sunt incomensurabile pentru familia afectată.[5]

Definiție termeni utilizați pe site

Ideația suicidară: se referă la gândurile de a-ți curma viața, comunicate verbal sau non-verbal.
Planurile suicidare: implică plănuirea unei acțiuni concrete a individului, cu scopul curmării vieții.
Tentativa de suicid: reprezintă punerea în aplicare a unui plan suicidar cu intenția de a muri.
Parasuicidul: se referă la o acțiune auto-vătămătoare fără intenția de a muri.
Suicidul: în sensul cel mai restrâns al cuvântului, se referă la decesul prin autoanihilare.
Comportamentul suicidar: se referă, în ansamblu, la procesul complex, care înglobează ideația, planurile și tentativa de suicid, acesta fiind în esență rezultatul interacțiunii complexe a factorilor biologici, genetici, psihologici, de mediu și situaționali.[6]

Generalități despre suicid

Conform celor mai recente date OMS (Organizația Mondială a Sănătății), în anul 2012 și-au curmat viața mai bine de 800 000 de oameni la nivel global, adică 1 suicid la fiecare 40 de secunde; ceea ce corespunde unei rate anuale globale standardizate pe vârstă a suicidului de 11,4 la 100 000 de locuitori. [7] Remarcăm, însă, că aceste date sunt estimative, din cauza tăinuirii persistente a cazurilor de suicid în multe dintre țările de pe glob, ceea ce ridică suspiciunea unei subestimări a acestei probleme de sănătate publică la nivel global. Conform acelorași date, rata suicidului pentru anul 2012 în România s-a situat la 18,4/100 0000 pentru bărbați și 2,9/100 000 pentru femei.[8] Numărul celor care au avut tentative de suicid este, comparativ, de 10-12 ori mai mare.[9]

Ratele de suicid pe sexe, pentru femei și bărbați, s-au situat în același an, 2012, la 1/3,5 în țările cu venituri ridicate, respectiv 1/4,1 pentru cele cu venituri medii și scăzute.[10]

O atenție deosebită trebuie acordată grupei de vârstă 15-29 de ani, îndeosebi din țările cu venituri ridicate, unde cazurile de suicid ajung la 17,6 din totalul de decese. Conform acelorași date OMS pentru anul 2012, suicidul, la această grupă de vârstă, a reprezentat a doua cauză de deces (după accidentele rutiere) la nivel global, dar și în Europa.[11]

Atitudinea față de suicid în trecut

Deși demersul nostru vizează o abordare a suicidului din punct de vedere psihologic și psihiatric, nu putem trece cu vederea evoluția raportării omului la fenomenul suicidului de-a lungul istoriei, dar și interesul pe care l-au manifestat față de acesta numeroși gânditori ai lumii.

Încercând să schițăm atitudinea omenirii față de suicid de-a lungul vremii, observăm că aceasta a oscilat între polul restrictivității absolute și cel al permisivității, în funcție de cultura, filosofia și influența religioasă a vremii. Unul dintre cele mai elocvente exemple pentru prima variată este iudaismul, în cadrul căruia suicidul a fost sever criticat, ratele scăzute ale suicidului din această cultură fiind corelate în același timp pozitiv și cu o puternică atitudine restrictivă față de consumul de alcool, respectiv cu coeziunea familială. Această realitate reiese poate cel mai bine tocmai din creșterea ratelor suicidului în statul Israel după adoptarea din ce în ce mai pronunțată a  normelor și stilului de viață occidentale.[12]

La polul opus, al permisivității față de suicid, putem aminti Egiptul Antic, unde suicidul nu era nicidecum considerat o încălcare a codului spiritual sau legal al vremii.[13]

Undeva între cei doi poli amintiți, am putea situa Grecia antică, unde atitudinea față de suicid era una ambivalentă, adesea cu tendința de a fi percepută ca o acțiune demnă de dispreț, care atrăgea după sine înmormântarea fără ritualuri sau omagieri.[14]

Cât despre atitudinea față de suicid a lumii romane antice, observăm o complexitate a abordării. Pe de o parte, ideea de suicid putea fi acceptată în anumite situații, cum ar fi, de pildă, incapacitatea de a face față dezonoarei ori, bunăoară, suferinței pricinuite de pierderea unei persoane dragi; o atitudine foarte asemănătoare, de altfel, stoicismului grecesc, unde suicidul era considerat o alternativă care se putea lua în considerare în cazul în care moartea devenea atractivă în comparație cu o viață de nesuportat, adesea din cauza sărăciei sau a unei boli somatice sau psihice.[15] Pe de altă parte, filosofi precum Platon scoteau în evidență curajul unui om principial de a înfrunta suferințe și nenoriciri de orice anvergură și, în acest sens, asemenea lui Socrate, găseau suicidul imposibil de justificat din punct de vedere moral.[16]

Gânditori și opere

În restrânsa noastră discuție, referitoare la preocuparea filosofiei față de acest subiect, nu putem trece mai departe fără să amintim doi titani ai filosofiei. Primul ar fi filosoful existențialist francez Albert Camus și celebra lui afirmație, potrivit căreia „Nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea”[17], formulată la începtului capitolului „Absurdul și sinuciderea” în  Mitul lui Sisif. Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm preocuparea aparte pentru suferință, moarte și suicid a filosofului de origine română Emil Cioran și cea mai cunoscută operă a lui în acest sens: De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut), publicată în anul 1973, în Franța, și tradusă nu de mult și în limba română.

Suicidul a înregistrat o largă reprezentare și în literatură, unde găsim o abundență de opere care abordează această temă. Dintre cele mai reprezentative și cu un impact amplu asupra societății vremii, amintim, de pildă, romanele Suferințele tânărului Werther de Johann Wolfgang von Goethe, Madame Bovary de Gustave Flaubert, Anna Karenina de Lev Tolstoi[18] sau tragediile lui Shakespeare în care tema suicidului revine ca un laitmotiv și dintre care poate cea mai cunoscută este Romeo și Julieta.

Autor: Dr. Faluvégi István-Leopold
Data publicării: 31.12.2015
Data ultimei actualizări: 31.12.2015

 

[1] RetterstØl N, Ekeberg Ø, Mehlum L. Selvmord–et personlig og samfunnsmessig problem. Oslo: Gyldendal akademisk, 2002, n.p., citați în: Svein Øverland. Självskadande beteende. Lund: Studentlitteratur; 2010. p. 21.

[2] Jonsson K, Jakobsson L, Chotai J, Lehti A, Adolfsson R, Norberg A, Salander Renberg E. Depressioner  – vanligare än vi vill tro. Umeå: Medicinska fakulteten, Umeå universitet; 2011. p. 74.

[3] Ibid.

[4] Nyberg U. Konsten att rädda liv  – Om att förebygga självmord. Stockholm: Natur&Kultur; 2013. p. 109.

[5] WHO. Att förebygga självmord – ett stödmaterial för primärvården [Internet].  Stockholm: Karolinska Institutets folkhälsoakademi; 2009. p. 3. [Online 31 decembrie 2015] URL http://ki.se/sites/default/files/who_primarvarden_stodmaterial.pdf.

[6] Wasserman D. A stress-vulnerability model and the development of the suicidal process. În Wasserman D (ed). Suicide: An Unnecessary Death. London: Dunitz; 2001. p. 13-27.

[7] WHO: Suicide. c WHO 2015. [Online 31 decembrie 2015] URL http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs398/en/.

[8] WHO: Mental health Age-sandardized suicide rates (per 100 000 population), 2012. c WHO 2015. [Online 31 decembrie 2015] URL http://gamapserver.who.int/gho/interactive_charts/mental_health/suicide_rates/atlas.html.

[9] WHO. Att förebygga självmord , p. 3.

[10] WHO: Data and statistics: Suicide. c WHO 2015. [Online 31 decembrie 2015] URL http://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/mental-health/data-and-statistics.

[11] WHO: Suicide. c WHO 2015, ibidem.

[12] Beskow J. Självmord och självmordsprevention. Om livsavgörande ögonblick. Lund: Studentlitteratur; 2000. p. 301.

[13] Chamberlain TJ, Hall CA. Realised Religion: research on the relationship between religion and health. Radnor, Pennsylnania: Templeton Foundation Press; 2000. p. 169.

[14] Beskow J. Självmord och självmordsprevention, p. 301.

[15] Ibid., p. 302.

[16] Chamberlain TJ, et al. ibidem.

[17] Camus A. Mitul lui Sisif. În: Fața și reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara. București: RAO International Publishing Company; 1994. p. 103.

[18] Andersson B. Att vara eller inte…en bok om självmord. Stockholm: Podium Distribution; 2012. p. 15-17.